Bryan Cranston și Allison Janney urmează să joace în „Everything’s Going to Be Great”, un viitor film al regizorului scoțian Jon S. Baird, scrie variety.com.
Din distribuție mai fac parte și Benjamin Evan Ainsworth („The Haunting of Bly Manor”) și Jack Champion („Avatar: The Way of Water”). Filmările principale sunt programate să înceapă în acest weekend la Toronto.
Bryan Cranston este cunoscut pentru rolul lui Walter White în serialul de televiziune HBO „Breaking Bad”. Recent, a jucat în serialul „Your Honor” și în „Jerry and Marge Go Large” de David Frankel. Allison Janney a jucat-o pe mama Tonyei Harding în filmul biografic „I, Tonya”. Anterior, a făcut parte din distribuția serialul politic „West Wing” și din cea a sitcomului CBS „Mom”.
Anul acesta, Jon S. Baird a regizat „Tetris”, o dramă biografică bazată pe povestea adevărată a modului în care un bărbat l-a ajutat pe Tetris să se îndrepte spre America în timpul războiului sovietic. Baird a semnat recent și regia filmului nominalizat la Globul de Aur „Stan & Ollie”, cu Steve Coogan și John C. Reilly în rolurile principale.
„‘Totul va fi grozav’ este o poveste pentru marii romantici ale căror vise nu se vor împlini neapărat. Este vorba despre individualitate vs conformism, fantezie vs realitate; dar mai ales, este vorba despre familie. Pe măsură ce familia Smart se mută dintr-un stat în altul, se confruntă cu pierderea și se luptă cu identitatea, totul în timp ce joacă în teatrul regional”, au spus reprezentanții proiectului.
Filmul are scenariul scris de Steven Rogers și este produs de Rogers împreună cu Bryan Unkeless și Alex Lalonde. Producători executivi sunt Scott Morgan, Michael Souther și Teza Lawrence.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: Harvey Keitel va juca în serialul „Tatuatorul de la Auschwitz”
Keanu Reeves și Jonah Hill vor juca împreună în comedia neagră „Outcome”, de la Apple
Starul „Succession” Matthew Macfadyen va juca în „Deadpool 3”